O masă caldă pentru persoanele nevoiașe din București!
În Capitală, Asociația „ Europeană pentru Protecția Familiei București peste 60 de persoane cu posibilități materiale reduse beneficiază în fie care sâmbătă de hrană caldă. Pe lângă serviciile asociației, există inițiative similare și la nivel național.
Un astfel de exemplu întâlnim în sufletul armonios al tânărului Gruia Alberto Daniel reprezentantul organizației Europene Pentru Protecția Familiei.
Persoanele care doresc să participe la activitate se pot implica în trei moduri: pot dona pentru alimentele folosite la prepararea mâncării, pot participa la procesul de preparare a hranei calde sau pot ajuta la livrarea mâncării către beneficiari.
Pentru o organizare cât mai bună, persoanele care doresc să se implice în activitatea socială trebuie să completeze un contract de Sponsorizare emisă de Asociația Europeană pentru Protecția Familiei.
Campania O „Masa caldă” este desfășurat regulat de voluntarii din AEPF ajungând la sute de persoane care au nevoie de ajutor.