externe

Accident feroviar grav în Spania. Două trenuri de mare viteză s-au ciocnit. Vagoane deraiate, mulți răniți

Două trenuri de mare viteză s-au ciocnit în Spania, ceea ce a dus la suspendarea circulaţiei pe linia care leagă Madridul de regiunea Andaluzia din sudul ţării, a anunţat miercuri operatorul feroviar Adif, fără a oferi detalii suplimentare, relatează Reuters, scrie Agerpres.
„Circulaţia pe linia feroviară de mare viteză Madrid-Andaluzia a fost suspendată în urma unei coliziuni din spate între două trenuri”, a transmis Adif într-un mesaj publicat pe platforma X.

Cotidianul spaniol El Pais a citat martori care au vorbit despre existenţa mai multor răniţi şi despre sosirea echipajelor medicale de urgenţă la faţa locului. Conform aceleiaşi surse, două dintre vagoanele implicate în accident au ieşit de pe şine şi s-au prăbuşit de pe un terasament.

Conform publicaţiei El Pais, accidentul a avut loc la scurt timp după ora locală 9:00 (08:00 GMT), între localităţile Los Yebenes şi Urda, în provincia Toledo.

În accident au fost implicate un tren de mare viteză AVE, care plecase din Madrid cu destinaţia Sevilla, şi un tren Iryo, care circula în direcţia opusă, se arată în relatare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *