externe

Un nou incident armat la Casa Albă. Atacatorul se credea Iisus Hristos

Focurile de armă au răsunat la aproximativ o lună după ce un trăgător a deschis focul la Cina  Corespondenților de la Casa Albă, la care participa Trump.

UPDATE: Donald Trump a reacționat pe platforma Truth Social după incidentul armat produs lângă Casa Albă, unde un tânăr de 21 de ani a deschis focul asupra unui punct de control înainte de a fi împușcat mortal de agenții Secret Service.

Fostul președinte a mulțumit forțelor de ordine pentru intervenția rapidă și a subliniat necesitatea întăririi securității în jurul Casei Albe, pe fondul unor preocupări legate de siguranța instituțiilor din Washington. Potrivit autorităților, atacatorul, care avea un istoric violent și ar fi manifestat comportamente instabile, a fost neutralizat la scurt timp după deschiderea focului, în timp ce Donald Trump se afla în Biroul Oval.

„Mulțumesc Serviciilor noastre Secrete și Forțelor de ordine pentru acțiunile rapide și profesionale întreprinse în această seară împotriva unui atacator înarmat din apropierea Casei Albe, care avea un istoric violent și o posibilă obsesie pentru cea mai prețuită clădire a țării noastre. Atacatorul a murit după un schimb de focuri cu agenți ai Serviciilor Secrete în apropierea porților Casei Albe.

Acest eveniment are loc la o lună după împușcăturile de la Cina Corespondenților de la Casa Albă și demonstrează cât de important este, pentru toți viitorii președinți, să obțină ceea ce va fi cel mai sigur și securizat spațiu de acest fel construit vreodată în Washington, D.C. Securitatea națională a țării noastre o cere!”, a scris Trumo în Truth Social.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *