News

Se dau 1.800 de lei de persoană! Legea se schimbă radical în România

Metoda de calcul a valorilor minime și maxime ale indemnizației de care beneficiază cei aflați în concediu pentru creșterea copilului urmează să se schimbe. Cum vor fi calculate acestea?

Potrivit unui proiect legislativ care a fost pus miercuri, 15 martie, în dezbaterea senatorilor, valorile minime și maxime ale indemnizației de care beneficiază cei aflați în concediu pentru creșterea copilului vor fi calculate, de acum, în funcție de salariul minim brut pe țară.

În prezent, acestea se calculează în raport cu indicatorul social de referință (ISR), iar valoarea maximă este fixă (8.500 de lei).

OUG 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor va fi modificată, conform proiectului de lege de la Senat, iar pragurile maxime și minime ale indemnizației lunare de creștere a copilului să se stabilească altfel decât acum.

Mai exact, ambele praguri se vor calcula în raport cu salariul minim brut pe țară la momentul respectiv. Așadar, după cum prevede viitoarea lege, cuantumul minim al indemnizației lunare nu va putea fi mai mic decât 60% din salariul minim brut pe țară, iar cuantumul maxim al acesteia nu va putea depăși de patru ori valoarea salariului minim brut pe țară.

Dacă ne raportăm la valoarea actuală a salariului minim brut, adică 3.000 de lei, valoarea minimă a indemnizației de creștere ar fi de 1.800 de lei, în timp ce valoarea maximă a acestei indemnizații ar fi de 12.000 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *