News

Scene înfiorătoare în Brăila! Bătrână ucisă cu sălbăticie pentru o sticlă de țuică. Doi ciobani i-au dat cu scaunul în cap și au înjunghiat-o

Doi ciobani care au intrat în curtea unei bătrâne după băutură s-au enervat la culme când femeia le-a spus fără frică să plece și a vrut să le închidă ușa în nas. Unul dintre ei a lovit-o de mai multe ori cu un scaun și apoi cu un cuțit.

Tribunalul Brăila i-a condamnat pe doi bărbați din județul Brăila, cu vârsta de 30, respectiv 22 de ani, la 25 de ani și respectiv 12 ani de închisoare pentru omor calificat, tâlhărie calificată și complicitate la comiterea infracțiunilor amintite. Decizia instanței nu este definitivă.

ADVERTISING
Crima de care au fost capabili cei doi tineri, ambii ciobani, a șocat comunitatea din satul Constantin Gabrielescu, comuna Bordei Verde, județul Brăila, anunță adevarul.ro.

În seara zilei de 31 august 2022, bărbatul de 30 de ani i-a propus celuilalt cioban să meargă în sat ca să fure fure vin de la o bătrână pe care o știe el, iar acesta a acceptat. În jurul orei 23.30, cei doi au ajuns la casa bătrânei și au pătruns în curte.

Cei doi tineri i-au spus că vor băutură, dar bătrâna nu a ezitat să le ceară să plece

Bătrâna a auzit zgomote și a ieșit din casă. Cei doi tineri i-au spus că vor băutură, dar bătrâna nu a ezitat să le ceară să plece. Gestul avea să îi fie fatal.

„I-a întrebat ce caută în curtea ei, cerându-le să plece. Inculpații s-au apropiat de victimă și când aceasta a încercat să închidă ușa de la intrare, au proptit-o cu piciorul și cu mâna și astfel au pătruns în locuința victimei.

Fiind sub influența alcoolului și iritat de atitudinea victimei, inculpatul … a luat din locuința victimei un scaun de lemn și cu acesta i-a aplicat victimei mai multe lovituri în zona capului, victima căzând la pământ amețită, iar apoi a luat un cuţit pe care l-a găsit pe masa din hol şi i-a aplicat mai multe lovituri cu cuţitul în special în zona gâtului”, descrie procurorul de caz ieșirea necontrolată a bărbatului de 30 de ani, enervat la culme de curajul bătrânei care îi înfruntase.

După ce au văzut că bătrâna nu mai mișcă, cei doi ciobani i-au furat televizorul și o sticlă cu jumătate de litru de țuică. Pe drum, agresorii au băut țuica și au aruncat sticla.

Deși era extrem de grav rănită la cap și gât, bătrâna a reușit cu greutate să se ridice și să mai facă câțiva pași în curtea casei sale, iar apoi s-a prăbușit fără viață, unde și a fost găsită a doua zi de polițiști.

Șocantă este și lipsa totală de empatie a ciobanului de 30 de ani, care după ce a ajuns la stână, i-a spus cu seninătate concubinei sale că a omorât o femeie, s-a spălat și și-a schimbat pantalonii care erau plini de sânge, iar apoi s-a culcat. A fost ridicat de polițiști în cursul aceleiași zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *