Un șofer drogat de 23 de ani a fost oprit cu cinci focuri de armă în trafic
Tânărul gonea pe drumurile din localitatea Cristian, județul Sibiu, fără a avea permis de conducere. Pentru că au existat indicii clare că acesta era drogat, polițiștii au luat în serios urmărirea, pentru că șoferul putea oricând să facă victime colaterale. Bărbatul a fost văzut inițial pe autostrada A1, moment în care acesta a refuzat oprirea.
Urmărire ca-n filme în Sibiu, cu un tânăr drogat
Conform IPJ Hunedoara, oamenii legii ”au pornit în urmărirea acestuia, pe autostrada A1 pe sensul de mers Sibiu-Deva, apoi pe DN7, pe raza localităţii Aurel Vlaicu din judeţul Hunedoara, conducătorul autoturismului a pierdut controlul direcţiei de deplasare, moment în care a acroşat o autoutilitară, conducătorul autoturismului continuându-şi deplasarea”.
Polițiștii au folosit ulterior armamentul din dotare și au tras două focuri de avertisment pe plan vertical și trei focuri spre autoturism, fără a exista victime. Oamenii legii au reușit în cele din urmă să-l oprească pe șoferul agresiv, după ce i-au împușcat pneurile.
Infractorul nu poseda permis de conducere, astfel că acum riscă să ajungă după gratii. ”Ca urmare a testării tânărului cu aparatul din dotare, au existat indicii cu privire la posibila prezenţă a substanţelor psihoactive. Menţionăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanţe interzise.
În cauză poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală. Conducătorul auto a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore urmând ca acesta să fie prezentat unităţii de parchet competente pentru luarea măsurilor legale ce se impun”, au mai transmis reprezentanții IPJ Hunedoara.
Practic nu există nicio săptămână în care un șofer să nu fie prins drogat la volan, iar de multe ori acești indivizi fug de poliție și se cred în filmele americane. Este și cazul unui individ de 29 de ani din Galați, care a fugit de oamenii legii în timp ce conducea fără permis pe un drum județean, în urmă cu mai multe luni.