Maestrul Florin Piersic, operat de urgenţă
Actorul Florin Piersic a fost operat de urgenţă, în cursul zilei de luni, 29 aprilie, după ce a acuzat stări de rău la finalul unui spectacol.
Florin Piersic se află internat pe secţia de ortopedie a Spitalului Militar din Cluj, după ce a fost diagnosticat cu o infecţie care, ulterior, s-a localizat la nivelul genunchiului.
Operația la genunchi a fost efectuată de reputatul chirurg ortoped Claudiu Chitea, potrivit NEWS24AGD.RO. Acesta face parte din tânăra generație de medici români care au ajuns în top.
În 2019, actorul a mai avut o operaţie la nivelul genunchiului. Atunci, intervenţia a avut loc la Bucureşti, la un spital privat, şi potrivit surselor, se pare că cel care l-a operat a fost reputatul chirurg ortoped Vlad Predescu. Medicul este specializat în chirurgia artroscopică, chirurgia artroplastică primară de şold şi genunchi, revizia protezei de şold şi genunchi, traumatologie si medicină sportivă.