News

Angajată a Poștei Române din Timișoara, reținută în dosarul jafului de aproape 10 milioane de lei de la Oficiul Poștal 1

O angajată a Poștei Române din Timișoara a fost reținută și ulterior plasată sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind suspectată de complicitate la furt calificat în dosarul jafului de aproape 10 milioane de lei, bani destinați plății pensiilor, potrivit datelor din anchetă, informează TVR Info.
Femeia din Timișoara, suspectă de complicitate la furt calificat, în vârstă de 46 de ani, a fost ridicată de la serviciu și audiată de polițiști, iar procurorii au dispus inițial reținerea pentru 24 de ore.

Ulterior, aceasta a fost plasată sub control judiciar, cu interdicția de a părăsi țara și de a lucra în orice oficiu al Poștei Române pe durata măsurii.

Angajata Poștei Române ar fi transmis unuia dintre suspecți informații privind funcționarea sistemelor de securitate ale oficiului poștal

Anchetatorii susțin că, în perioada aprilie–mai anul trecut, angajata ar fi transmis unuia dintre suspecții din dosar informații privind funcționarea sistemelor de securitate ale oficiului poștal, inclusiv despre deficiențele supravegherii video și ale alarmei, despre locul de amplasare al camerelor funcționale și despre procedurile de manipulare și depozitare ale banilor destinați plății pensiilor.

Aceste informații ar fi fost utilizate pentru facilitarea furtului sumei de aproape 10 milioane de lei.

În același dosar au fost trimiși în judecată doi bărbați arestați preventiv, în timp ce un al treilea suspect a fost localizat ulterior în Italia, unde se ascundea folosind documente false.

Un al patrulea inculpat este în continuare dat în urmărire internațională, având mandat de arestare emis în lipsă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *