News

Deportarea copiilor ucraineni în Rusia echivalează cu un „genocid” – rezoluție adoptată de Consiliul Europei

Transferurile forţate de copii ucraineni spre Rusia echivalează cu „genocid”, a apreciat joi Consiliul Europei într-o rezoluţie adoptată de Adunarea Parlamentară care reuneşte deputaţi din 46 de ţări, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Dovezile documentate ale acestei practici corespund definiţiei internaţionale a genocidului”, a indicat Consiliul Europei într-un comunicat, după votul asupra textului care „cere” repatrierea copiilor.

La 17 martie, Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis un mandat de arestare împotriva preşedintelui rus Vladimir Putin pentru aceste deportări. Tribunalul de la Haga a emis, de asemenea, un mandat de arestare pentru Maria Lvova-Belova, comisarul rus pentru copii.

Kievul a estimat la începutul lunii aprilie că peste 16.000 de copii ucraineni au fost „răpiţi” şi duşi în Rusia de la începutul invaziei Ucrainei, pe 24 februarie 2022, iar mulţi ar fi fost duşi în centre de plasament.

Potrivit rezoluţiei adoptate joi, există „dovezi” că copiii deportaţi s-au confruntat cu un proces de „rusificare” prin reeducare în limba, cultura şi istoria ruse.

Aceste transferuri sunt „planificate clar şi organizate într-un mod sistematic” ca politică de stat şi au ca obiectiv „anihilarea oricărei legături şi a oricărei caracteristici a identităţii lor ucrainene”, potrivit textului.

Pe Twitter, soţia preşedintelui ucrainean, Olena Zelenska, a salutat această rezoluţie, considerând că ea constituie „un pas în plus către posibilitatea unui proces” în faţa justiţiei internaţionale.

Consiliul Europei a cerut, de asemenea, ca ONU şi Crucea Roşie să aibă acces în Rusia pentru a colecta informaţii despre copiii deportaţi şi să fie colectate dovezi ale crimelor – inclusiv genocid – care ar fi putut fi comise.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *