News

Darius Vâlcov s-a predat în Italia

Darius Bogdan Vâlcov, fost ministru al Finanțelor din România, s-a predat autorităților italiene din localitatea Portici, provincia Napoli din Campania.

Darius Vâlcov era căutat la nivel mondial, după ce autoritățile din România au emis un mandat de arestare european.

Darius Vâlcov a fost dat în urmărire generală de Poliţia Română, după ce nu a fost găsit pentru a fi încarcerat, el având de executat o condamnare de 6 ani de închisoare într-un dosar de trafic de influenţă şi spălare de bani.

„Împotriva celui în cauză, Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.1/02.05.2023, fiind condamnat la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi spălare a banilor”, se arată pe site-ul Poliţiei Române, secţiunea „Persoane urmărite”.

Darius Vâlcov apare cu domiciliul în Slatina, judeţul Olt, însă ultimele informaţii arătau că acesta ar fi plecat de ceva vreme în Italia.

Fostul ministru de Finanțe al României, în vârstă de 46 de ani, este acum la Comisariatul de Poliție din Portici-Ercolano, anunță ziarul Il Mattino.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *