BRIT Awards – Artista Raye a fost recompensată cu şase premii, un record
Cântăreaţa şi compozitoarea Raye a stabilit un record câștigând, sâmbătă, la gala BRIT de la Londra, şase premii, inclusiv la categoriile artistul şi albumul anului, scrie News.ro.
„Nu vă puteţi imagina ce înseamnă asta pentru mine”, a spus ea, în lacrimi, în timp ce şi-a acceptat premiul pentru „Albumul anului”, cu bunica alături de ea.
Aproape necunoscută în urmă cu câteva luni, cântăreaţa de 26 de ani a încheiat seara cu şase trofee: cântecul anului – pentru „Escapism”, cel mai bun artist nou, compozitorul anului, artistul şi albumul anului cu „My”. 21st Century Blues”. Ea a dominat şi categoria R&B.
Primul artist care câștigă șase premii la BRIT
„Artistei care am fost acum trei ani nu i-ar veni să creadă ce vede astăzi”, a spus cântăreaţa a cărei muzică se află la intersecţia dintre R&B şi jazz.
Această autoare, compozitoare şi interpretă născută la Londra a colaborat mult timp cu artişti precum David Guetta sau a scris pentru Beyoncé, fără ca Polydor, casa ei de discuri de la acea vreme, să o lase să-şi lanseze propriul album.
Ea a denunţat situaţia pe reţelele de socializare în 2021, fapt care a dus la rezilierea contractului. A luat-o apoi de la zero ca freelancer.
La fel ca mulţi artişti în ultimii ani, şi-a construit notorietatea în parte datorită succesului hiturilor sale pe TikTok, precum „Flip A Switch” şi mai ales „Escapism”.
Kylie Minogue, recompensată cu „Icon award”
Câştigând trofee, Raye a lăsat puţin loc altor artişti.
Însă ceremonia a fost marcată de spectacolele de pe scenă ale Dua Lipa şi starului australian Kylie Minogue, care după mai bine de 35 de ani de carieră a făcut oamenii să danseze din nou în acest an cu hitul său „Padam Padam”. Ea a primit „Icon award”.
Dua Lipa a câştigat un trofeu la categoria Pop.
Jungle a fost desemnat grupul anului.
Americana Sza a fost desemnată artistul internaţional al anului. Miley Cyrus a primit un premiu pentru piesa „Flowers”.
Trio-ul feminin Boygenius a fost desemnat grupul internaţional al anului, cu muzica lor indie rock.
La categoria Artistul anului au concurat şase femei şi patru bărbaţi. Anul trecut, la această categorie au concurat doar bărbaţi, ceea ce a stârnit un scandal.
Principalele premii:
Artist of the year: Raye
Song of the year: Raye featuring 070 Shake – „Escapism”
Album of the year: „My 21st Century Blues” – Raye
Artist international of the year: SZA
Best new artist: Raye
Pop act: Dua Lipa
Dance act: Calvin Harris
Hip-hop/grime/rap act: CasIsDead
R&B act: Raye
Rising star: The Last Dinner Party
Group of the year: Jungle
Group international of the year: Boygenius
Best alternative/ rock act: Bring Me The Horizon
Songwriter of the year: Raye
Producer of the year: Chase and Status